Emoțiile și sentimentele fac parte din viața noastră. Rațiunea și simțirea se împletesc și sunt responsabile pentru generarea celor mai importante laturi ale personalității umane: imaginația și creativitatea. Și cum putem materializa acest obiectiv decât prin interacțiunea cu cei care reprezintă viitorul și șansa creării unui mediu mai tolerant în care compasiunea și suportul social formal sunt vectori ai schimbării sociale: studenții de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, UB.

Formați pentru a își dezvolta deprinderi și abilități de a interacționa, comunica și susține persoanele și grupurile vulnerabile care se confruntă cu situații de criză și dezechilibre care afectează funcționarea bio-psiho-socială, acești tineri sunt susținuți și încurajați în procesul de consolidare a cunoașterii științifice și a dezvoltării personale.
Considerăm că am contribuit și noi, la acest deziderat, prin activitatea pe care am desfășurat-o în cadrul cursului “Metode și tehnici în asistența socială la nivel individual”. Informațiile pe care studenții le-au primit despre relația care se formează în echipele om-animal pregătite pentru a interveni în demersul de reechilibrare, recuperare totală sau parțială și integrare socială a beneficiarilor vulnerabili prin intermediul activităților asistate de animale, terapiei asistate de animale, educației asistate de animale au fost binevenite.
Au vorbit despre toate aceste aspecte Valentina Rujoiu, Ileana Mihaila și Octavian Rujoiu. Zephy The Therapy Dog a susținut tot ceea ce s-a discutat! Prezentăm o parte din imaginile care au surprins întâlnirea noastră.

Mulțumim pentru amabilitate și deschidere Domnului Decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, prof.univ.dr. Doru Buzducea.

Joomla Gallery makes it better. Balbooa.com